Riscă închisoare. Un moldovean, documentat pentru introducerea narcoticelor din Italia (FOTO)
Un cetățean moldovean este documentat pentru introducerea prin contrabandă în R. Moldova a unei cantități de circa 5 gr de substanță narcotică.
În seara zilei de 31 ianuarie curent, pe direcția intrare în țară prin punctul de trecere Cahul, s-a prezentat un microbuz, înmatriculat în Italia. Dispunând de informații operative, polițiștii de frontieră au identificat printre pasageri un cetățean moldovean în vârstă de 36 de ani, care se bănuia ca ar fi implicat în activități de contrabandă.
A fost luată decizia de a efectua un control suplimentar asupra acestuia, cu participarea la verificări a reprezentanților Inspectoratului Naţional de Investigaţii și Serviciului Vamal.
În portofel şi în haină au fost depistate două pachețele transparente cu o substanţă de culoare cafeniu închis, presupus a fi haşiş.
Pe faptul celor descoperite, bărbatul a declarat că substanţa a fost ridicată de acesta de la vizitatorii unui club din oraşul Bologna, unde lucrează în calitate de bodyguard, iar din neatenţie nu a transmis-o ulterior poliţiei italiene.
Cele aproximativ 5 gr de substanță vegetală au fost ridicate și transmise spre expertizare.
Cazul este în continuare cercetat de polițiștii de frontieră, iar persoana riscă o pedeapsă cu închisoare de la 2 la 5 ani.