Nebunie în Wolverhampton. Mii de oameni au participat la una dintre cele mai dure competiţii din lume
Mii de oameni s-au deghizat în diferite personaje şi au participat la una dintre cele mai dure competiţii din lume, Tough Guy.
Tradiţionala cursă Tough Guy a avut loc în apropierea unei ferme. Participanţii au alergat 15 kilometri în condiţii extreme. Aceştia trebuiau să facă faţă noroiului, temperaturilor scăzute, dar şi unei bariere cu foc.
Ediţia din acest an a fost câştigată de Conor Hancock. În vârstă de 22 de ani, acesta şi-a luat revanşa după ce la ediția din 2015 a trecut linia de sosire al doilea.
"Totul depinde de echipamentul tău şi de faptul cum simţi cursa. În spatele meu se afla tot timpul un participant care era foarte rapid. Parcă era un câine de vânătoare. Trebuia să fiu foarte atent. Până la urmă, m-am descurcat şi mi-a plăcut să particip din nou la această cursă", relatează câştigătorul competiţiei Tough Guy 2016, Conor Hancock.
Tough Guy este considerată una dintre cele mai dure curse din lume. Prima ediţie a competiţiei a avut loc în 1987. Banii adunaţi în urma evenimentului sunt donaţi în scopuri caritabile.