Noi indicii referitoare la modul în care s-a format Luna: Sunt mult mai dramatice decât se credea
Toate corpurile cereşti ce orbitează în interiorul sistemului nostru solar s-au format în aceeaşi perioadă de timp cu Luna, din substanţe similare, scrie descopera.ro.
În lumea ştiinţifică se presupune faptul că în primele faze ale formării Terrei, planeta a fost lovită de un meteorit având o dimensiune similară cu cea a lui Marte.
În timpul acestui proces, pe orbita Pământul au rămas fragmente, care, ulterior au format Luna. Dat fiind faptul că că aceste informaţi sunt de dată recentă, detaliile legate de procesul formării satelitului natural rămân, încă un mister.
În acest sens, o echipă de cercetători condusă de Ed Young, profesor în cadrul Universităţii din California, a comparat nivelul de oxigen din compoziţia rocilor cu cel al rocilor selenare.
Astfel, ei au aflat că nu pot determina cu exactitate conţinutul de oxigen din roci, deoarece acestea s-au format în urma unui impact extrem de puternic.
Oamenii de ştiinţă susţin că în urmă cu circa 4,5 miliarde de ani, un obiect cosmic denumit Theia ("mama Lunii", în mitologia greacă) a lovit Terra, declanşând apariţia satelitului nostru natural. Până de curând, se considera că impactul a fost lent, însă ultimele cercetări arată că, dimpotrivă, formarea Lunii s-a produs în urma unei coliziuni extrem de violente.
Deşi toate corpurile cereşti ce orbitează în interiorul sistemului nostru solar s-au format în aceeaşi perioadă de timp cu Luna, din substanţe similare, ele prezintă, totuşi, câteva diferenţe de compoziţie.
De exemplu, toate obiectele cosmice au o amprentă a izotopului de oxigen proprie, pe care specialiştii o folosesc pentru a afla diferenţa dintre compoziţia chimică a unei roci de pe Terra şi cea a unei roci de pe Marte.
Această diferenţă este foarte importantă, pentru a determina modul în care s-a format Theia. "Dacă putem identifica diferenţa dintre izotopul de oxigen de pe Terra şi cel de pe Lună, vom afla dacă impactul care a dus la formarea satelitului natural a fost cu adevărat unul violent", a declarat profesorul Ed Young.
Cercetătorii se aşteaptă ca rezultatele pe care le vor obţine să-i ajute să înţeleagă mai bine evoluţia sistemului Pământ-Lună. De asemenea, în momentul de faţă există alţi cercetători care muncesc pentru a determina natura impactului produs în urmă cu 4,5 miliarde de ani.
- Anunţul NASA despre asteroidul care ar ameninţa Pământul în luna septembrie (VIDEO)
- Fermierii vor să protesteze non-stop din luna septembrie până în noiembrie
- Va fi vizibil aproape în toată lumea. Un eveniment astronomic foarte rar va avea loc la sfârşitul lunii
- 28 septembrie, LUNA SÂNGERIE şi APOCALIPSA! Pentru ce trebuie să ne pregătim
- PERICOL! NASA a anunţat ce se va întâmpla pe 31 octombrie
- PERICOL PENTRU OMENIRE? Un asteroid de mari dimensiuni va trece astăzi pe lângă Pământ