Fizicianul din Norvegia uimește din nou! Ce a încercat să demonstreze de această dată
Fizicianul norvegian care și-a riscat viața de mai multe ori de dragul științei a uimit din nou. Andreas Wahl a efectuat un experiment cu o bilă de plumb folosită pentru demolarea clădirilor.
Acesta a încercat să demonstreze cum funcționează legea conservării energiei.
Sfera, suspendată de un cablu, a fost lansată de lângă corpul bărbatului. La întoarcere, urmându-și perfect traiectoria, bila s-a apropiat periculos de mult de fizician, însă impactul mortal a fost evitat.
Explicația e simplă: la întoarcere, bila și-a pierdut din intensitatea energiei.
Acesta nu este nici pe departe cel mai riscant experiment la care a participat bărbatul. El și-a pus viața în pericol de nenumărate ori, pentru a demonstra adevărul unor legii ale fizicii.
Recent, Andrea Wahl a instalat sub apă o armă pe un sistem fix şi a încercat să se împuşte, apăsând pe trăgaci cu ajutorul unei funii.
Glonțul nu a nimerit în corpul bărbatului, deoarece și-a schimbat traiectoria.
- Un fizician din Moldova reuşeşte să se apere de cei care îi piratează lucrările. A obţinut despăgubiri de zeci de mii de euro
- Locul ideal în care să pui routerul pentru a avea Internet în toată casa
- Pentagonul are un nou şef. Cine este acesta
- A început numărătoarea inversă! ANUNȚUL APOCALIPTIC făcut de un fizician celebru
- Avertismentul ȘOC al celebrului fizician Stephen Hawking: Secolul XXI ar putea fi ultimul
- Un fizician şi-a riscat viața pentru știință, împușcându-se în apă (VIDEO)