AMBULANŢA VIITORULUI: Cum va arăta super-vehicolul care ar putea salva mai multe vieţi
Tehnologia de producţie a dronelor avansează pe zi ce trece. Aparatele devin tot mai mari şi mai rapide şi sunt din ce în ce mai uşor de controlat.
În acelaşi timp, domeniul medical se confruntă cu problema vehiculelor care nu pot interveni la timp, în caz de urgenţă, datorită, în principal, traficului aglomerat din marile oraşe. Prin urmare, care ar fi şansele ca dronele să ia locul ambulanţelor şi să înceapă să transporte pacienţi în aşa fel încât aceştia să ajungă mult mai repede în spitale?
La această idee s-au gândit deja specialiştii companiei americane Argodesign, care au proiectat o dronă având rolul unei ambulanţe cu o capacitate de un singur pacient. Acesta va fi însoţit de un paramedic pe tot parcursul zborului, transmite descopera.ro.
Drona poate fi controlată prin GPS, de către un pilot sau în ambele moduri.
Vehiculul are o dimensiune echivalentă cu cea a unui automobil obişnuit, ceea ce înseamnă că poate ateriza aproape în orice loc al oraşului.
Preţul de producţie al unei astfel de drone este estimat la 1 milion de dolari, cu mult mai puţin decât în cazul fabricării elicopterelor folosite astăzi de către paramedici.
- REVOLTĂTOR! Un poliţist a oprit o ambulanţă în trafic pentru că trebuia să treacă un convoi (VIDEO)
- TRAGEDIE. Un bebeluş a murit după ce ambulanţa a rămas înzăpezită
- Accident în lanţ în Capitală. Patru maşini s-au lovit în apropiere de Circ
- Spectaculos! Drona care se descurcă la fel de bine în aer cât și în apă (VIDEO)
- ACCIDENT GROAZNIC! O ambulanţă intră în plină viteză într-un autobuz. Sunt morţi (VIDEO)
- ACCIDENT în centrul Capitalei. O ambulanță a fost lovită în plin de un automobil