SFATURI UTILE: Cum şi cât de des trebuie să speli draperiile
Una din regulile de bază de care trebuie să ţii cont atunci când se pune problema de a spăla perdelele sunt instrucţiunile de curăţare pentru materialul din care acestea sunt făcute. Materialele diverse se comportă la rândul lor diferit la procesul de spălare, aşa că, uneori, s-ar putea să nu fie indicat să le speli în maşina de spălat, iar alteori, să le duci la curăţătoriile profesioniste, notează casa-gradina.ro.
Unul din sfaturile bunicii despre cum se spală perdelele spunea că dacă le speli foarte des vei provoca degradarea materialului. Cele de voal se spală la două-trei luni, cele de dantelă la trei-patru luni, iar cele dese şi groase la două luni, dacă este nevoie.
Nu este indicat să speli perdelele (inclusiv perdelele de copii) şi draperiile prea des, în schimb se recomandă curăţarea săptămanală de praf, un pămătuf de şters praful sau chiar cu aspiratorul la putere foarte mică. Daca ai draperii prinse în inel, pe care le foloseşti mai rar, e bine să le scuturi la câteva zile (fără a le demonta de pe galerii) şi să aeriseşti mai apoi încăperea pentru a scapa de praf.
Începe curăţarea perdelelor şi draperiilor de praf, de jos în sus, şi insistă pe zonele cu falduri şi pe extremităţi. Asigură-te că le-ai curăţat şi pe o parte şi pe cealaltă, căci în special faldurile draperiilor sunt locurile propice pentru dezvoltarea acarienilor.
Poţi spăla perdelele fără probleme, dacă materialul permite, în maşina de spălat. Alege un mod de spălare delicat (cu rotaţii mai puţine), fără centrifugare, la temperaturi de 30-40 grade C, care să nu afecteze materialul.
Se recomandă ca draperiile din catifea, pluş sau alt material mai pretenţios să fie duse la curăţătorie. Nu amesteca când se spală perdelele cu alte textile.
Înainte de spălare, înlăturaţi de pe perdele acele, inelele, anourile metalice. Cele din material plastic pot rămâne pe perdea, dacă sunt legate într-un sac de spălat. După ultima clătire trebuie evacuată apa şi materialul se scoate nestors.
Nu este permisă uscarea perdelelor în mașini de uscat rufe.
Draperiile în culori închise trebuie spălate separat, folosind un detergent care să nu decoloreze materialul.
Mare atenţie la uscare – e bine să întinzi perdelele ude, pe locul lor şi să le laşi să se usuce singure. Vor ramâne drepte ca şi cum ar fi călcate.
Perdelele din fire sintetice se spală şi albesc uşor, dacă după ce s-au limpezit se ţin 10 minute în apă la care s-a adăugat sare.