CEARTĂ între liberali-democraţi! Ce se întâmplă la Organizația Teritorială a PLDM din Orhei
Ceartă între liberal-democraţii din raionul Orhei, după ce la începutul acestei săptămâni, mai mulţi aleşi locali PLDM au anunţat că părăsesc formaţiunea în semn de protest faţă de decizia conducerii partidului de a trece în opoziţie.
Astăzi preşedintele Organizaţiei Teritoriale PLDM, Petru Dogocher a venit cu o reacţie. Potrivit lui, declaraţia semnată de cei patru membri de partid nu reprezintă poziţia întregii Organizații. Dogocher îi acuză pe foştii lui colegi de oportunism.
Amintim că în data de 3 februarie, un consilier raional şi un consilier orăşenesc din Orhei, precum şi preşedintele şi vicepreşedintele Organizaţiei orăşeneşti Orhei a PLDM, au anunţat că se pleacă din partid.
În declaraţia semnată de către acestea se subliniază dezacordul cu decizia Consiliului Naţional al PLDM de a deveni formaţiune de opoziţie. Ei au mai remarcat necesitatea stabilităţii în ţară şi învestirea noului guvern.
Declaraţia respectivă a fost semnată de:
Ion Frunze, consilier raional
Valeriu Oprea, preşedintele Organizaţiei Orăşeneşti primare Orhei Nr.11
Iurie Lupocescu, consilier orăşenesc
Veaceslav Ciumac, vicepreşedintele organizaţiei orăşeneşti primare Nr.14
PUBLIKA.MD aminteşte că mai mulţi membri ai PLDM din diferite localităţi ale ţării au semnat declaraţii prin care au solicitat comitetului Central al fracţiunii să participe la guvernare şi să renunţe la opoziţie.
LOVITURĂ pentru PLDM! Alţi membri ai partidului au semnat declaraţii împotriva conducerii centrale
După şedinţa Consiliului Naţional Politic al formaţiunii, din data de 16 ianuarie, Valeriu Streleţ a anunţat că partidul trece în opoziţie, decizie care a generat nemulţumiri în rândul membrilor PLDM.
- Patru fruntaşi din PLDM îşi îndeamnă fracţiunea parlamentară să susţină viitorul Guvern
- Organizaţia teritorială a PLDM din Cahul sprijină formarea unui guvern pro-european
- Organizația Teritorială PLDM din Glodeni: Ne exprimăm dezacordul privind trecerea în opoziție (DOC)
- LOVITURĂ pentru PLDM! Alţi membri ai partidului au semnat declaraţii împotriva conducerii centrale
- Tot mai mulți membri ai PLDM își exprimă dezacordul față de trecerea în opoziție a partidului
- "Compromite parcursul european al Moldovei!" Organizaţia teritorială a PLDM din Orhei PĂRĂSEŞTE partidul