PRECIZAREA MAI privind interdicţia lui George Simion de a intra pe teritoriul Moldovei
(UPDATE 18:47) Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti, prin Ambasada României în Republica Moldova, a solicitat instituţiilor abilitate din Republica Moldova să precizeze procedurile legale pe care cetăţeanul român George Simion va trebui să le parcurgă, în conformitate cu legislaţia relevantă, pentru a redobândi dreptul de a intra pe teritoriul Republicii Moldova. Anunţul Externelor din România se conţine într-un mesaj de reacţie la decizia Curţii de Apel Chişinău de a-i păstra lui Simion statutul de persoană indezirabilă.
(17:29) Ministerul Afacerilor Interne de la Chişinău face precizări cu referire la Simion George Nicolae, activistul român care militează pentru unirea Republicii Moldova cu România.
"La 13 mai 2015, în baza Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova, Simion George Nicolae a fost declarat persoană indezirabilă pentru o perioadă de 5 ani. În perioada respectivă, G. Simion nu are dreptul de a intra in Republica Moldova. Decizia a fost adusă la cunoştinţă contra semnătură.
Instanţa de judecată, care a examinat contestaţia străinului, a suspendat executarea deciziei, până la examinarea cauzei în fond.
Curtea de Apel, prin decizia din 30 noiembrie 2015, a casat încheierea instanţei de fond şi a respins solicitarea de suspendare a deciziei de declarare a persoanei indezirabile.
Prin urmare, decizia privind declararea străinului persoană indezirabilă este aplicabilă, iar instanţa de judecată urmează să decidă asupra cazului.
PUBLIKA.MD aminteşte că anul trecut, s-a decis ca George Simion să fie expulzat din Moldova. El avea interdicţia de a intra pe teritoriul ţării noastre pe o perioadă de cinci ani. Ulterior, sancţiunea i-a fost ridicată în luna septembrie.
Citeşte şi: Unionistul George Simion a aflat că are o nouă interdicţie de a intra pe teritoriul Moldovei