Relații speciale între Moldova și Suedia. Andrian Candu a avut o întrevedere cu Regele Carl Gustaf al XVI-lea
Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, a avut o întrevedere cu Regele Suediei. În cadrul discuțiilor cu Carl Gustaf al XVI-lea, speakerul a exprimat recunoștință autorităților și cetățenilor suedezi pentru sprijinul financiar consistent și expertiza acordată Republicii Moldova în procesul de implementare a reformelor.
Carl Gustaf al XVI-lea s-a interesat de situația din țara noastră și contextul regional. Președintele Parlamentului i-a vorbit monarhului despre evoluțiile celor mai importante ramuri ale economiei Republicii Moldova, precum producerea de vinuri, dezvoltarea domeniului energiei regenerabile și industriei.
Andrian Candu i-a adresat Majestății Sale invitația de a vizita țara noastră, referindu-se atât la vinurile selecte cu care se mândrește Republica Moldova și care i-au fost oferite în dar de mai mulți producători din țara noastră, cât și la inițiativa de înființare a unui Muzeu la Varnița.
Primirea președintelui Parlamentului la Casa Regală evidențiază, încă o dată, relațiile speciale dintre Suedia și Republica Moldova, inclusiv istorice. Este cunoscut faptul că, la începutul secolului al XVIII-lea, timp de 7 ani, Carol al XII-a al Suediei a trăit la Varnița, Tighina.
Suedia este unul dintre cei mai importanți parteneri de dezvoltare ai țării noastre. Valoarea totală a proiectelor implementate în prezent cu sprijinul financiar al Guvernului suedez este de circa 37 milioane de euro.
PUBLIKA.MD reaminteşte că Andrian Candu și-a început astăzi vizita de două zile în Suedia. Mâine, speakerul se va întâlni cu omologul său, președintele Parlamentului suedez, Urban Ahlin, precum și cu oficiali de la Ministerul Afacerilor Externe al Suediei și Ministerul Comerțului și Inovației.