Uniunea Europeană cere stabilitate în Moldova și să nu admită tensiuni în societate
Partidele politice din Moldova trebuie să dea dovadă de responsabilitate, să promoveze stabilitatea în ţară şi să nu admită tensiuni în societate.
Îndemnul vine din partea socialiștilor europeni, care, la sfârşitul săptămânii trecute, au avut o întrevedere la Strasbourg cu președintele Partidului Democrat, Marian Lupu și liderul liberalilor, Mihai Ghimpu.
Eurodeputaţii susţin că din cauza impasului politic din Moldova este tergiversată implementarea Acordului de asociere cu Uniunea Europeană. Liderul socialiștilor europeni, Sergei Stanishev, s-a declarat îngrijorat de îndemnurile la violență din partea partidelor de opoziţie şi a precizat că toate problemele politice pot fi rezolvate doar prin respectarea legii și prin dialog constructiv.
Totodată Gianni Pittella, președintele grupului S&D, a declarat că: ”Noi vrem să vedem cum progresează și cum se modernizează Moldova. Țara a semnat deja cel mai nou acord de asociere cu Uniunea Europeană și astfel are o oportunitate unică de a face progrese concrete în calea Europeană”
Politică