Anaheim Ducks, umilită după şase victorii consecutive în NHL
Anaheim Ducks a suferit prima înfrângere după şase victorii consecutive în liga profesionistă nord-americană de hochei. Ducks a fost umilită cu 6-2 de Pittsburgh Penguins.
Pittsburgh Penguins a întrerupt seria lui Anaheim Ducks de şase victorii la rând în NHL. ”Pinguinii” au avut un start de meci foarte bun, iar după primele zece minute conduceau cu 2-0.
Echipa din Pennsylvania a controlat partida de la un capăt la celălalt și-a continuat recitalul şi următoarele reprize.
Cel mai bun jucător al meciului a fost căpitanul gazdelor, Sidney Crosby, care a realizat o dublă. La final, ”pinguinii” au învins Anaheim Ducks cu 6-2.
În aceeași etapă, Detroit Red Wings a câştigat cu 3-0 partida cu Florida Panthers. Red Wings a marcat toate cele 3 goluri în ultima repriza a duelului. Rusul Pavel Dațiuk a înscris de două ori, iar încă o reuşită i-a aparţinut lui Tomas Tatar.
Surpriza etapei a furnizat-o Ottawa Senators, care se află pe locul 12 în Conferinţa de Est.
Formația din Canada a spulberat cu scorul de 5-1 vicecampiona din sezonul trecut, Tampa Bay Lightning.