Protest inedit în fotbalul german. De ce au aruncat fanii mingi de tenis pe teren
Nemulţumiţi de preţul prea mare al biletelor, fanii echipei Borussia Dortmund au aruncat cu mingi de tenis în teren, la meciul din Cupa Germaniei disputat în deplasare cu Stuttgart.
Cunoscuţi pentru dăruirea de care dau dovadă când vine vorba de echipa favorită, susţinătorii lui Dortmund au surprins de această dată şi au boicotat începutul partidei de pe Mercedes Benz Arena.
Aceştia şi-au făcut însă aparţia în minutul 20 al meciului din sferturile Cupei Germaniei, purtând cu ei un mesaj de protest legat de preţurile exagerate ale biletelor de pe stadionul şvabilor.
Mai târziu, microbiştii au ales şi o altă metodă pentru a atrage atenţia asupra unui lucru pe care îl consideră grav: au aruncat în teren cu sute de mingi, determinând întreruperea jocului. Chiar şi aşa, Borussia a câştigat cu 3-1 meciul, şi s-a calificat în semifinale.