Un semafor a fost doborât de o maşină, în urma unui accident. Vinovatul a fugit de la faţa locului
Un semafor a fost doborât de o maşină, în urma unui accident produs în această după-amiază la intersecţia străzilor Ismail şi Alexandru Hâjdeu. Şoferul a scăpat fără nicio zgârietură. În schimb, pasagerul care se afla în maşină a fost transportat pentru îngrijiri la Spitalul de urgenţă.
"Am fost neviot să vin în stâlp. Din cauza altei maşini care făcea la stânga. Avea viteză. Avea numărul de înmatriculare CRN 888", a declarat şoferul.
Şi martorii spun că vinovat de producerea accidentului se face şoferul care a fugit de la faţa locului:
"A trecut o maşină, care l-a tăiat, iar maşia a plecat mai departe. Băiatul care a plecat cu maşina e vinovat. Alt domn, din altă maşină a ieşit şi a spus numerele la maşina care a fugit".
În urma accidentului, o tânără în vârstă de 21, care se afla în maşină, a fost rănită uşor la cap şi a fost transportată la Spitalul de Urgenţă. Poliţia urmează să investigheze circumstanţele producerii accidentului.
Tot astăzi, un bărbat de 63 de ani a ajuns la spital după ce microbuzul pe care-l conducea s-a izbit violent de un copac.
Accidentul a avut loc în această dimineaţă, în jurul orei 07.00, în satul Olănești, raionul Ştefan Vodă.
Potrivit informaţiilor preliminare, accidentul s-a produs după ce frâna a cedat.