A stat sub apă peste 500 de ani! Arheologi olandezi au găsit o epavă în stare excelentă
Arheologi olandezi au anunțat descoperirea epavei deosebit de bine conservate a unei nave din secolul al XV-lea în apropierea portului Kampen din nordul țării. Vasul a fost scos din apă și va fi restaurat, relatează directmatin.fr, citat de Agerpres.
Epava, care s-a dovedit a fi cea a unui cog — tip de vas comercial care a străbătut Mările Nordului și Baltică în epoca medievală—, a fost găsită în apă, unde a stat între nisip și mâl de peste 500 de ani.
Carcasa, aflată într-o remarcabilă stare de conservare, măsoară 20 de metri pe opt și cântărește circa 40 de tone. Țintele metalice i-au permis să rămână aproape intactă după atâția ani sub apă.
Pentru a scoate epava din mâl fără să o avarieze, arheologii au utilizat o structură metalică plasată în jurul vasului, pe care l-au ridicat cu ajutorul unui sistem de scripeți controlat de calculator.
Ijsselkogge, epava botezată după delta în care a fost descoperită, se află în siguranță, la Nieuw Land Heritage Centre din Lelystaf, unde va fi restaurată și păstrată în condiții adecvate.