Lipsă de interes! Moldovenii încă nu au învățat să sorteze gunoiul
Moldovenii încă nu au învăţat să sorteze gunoiul. Potrivit Regiei Autosalubritate, anul trecut doar cinci la sută din deşeurile din Capitală au fost repartizate pe categorii. Asta în pofida faptului că Primăria a cheltuit opt milioane de lei pentru procurarea tomberoanelor speciale şi a fost realizată o campanie în care oamenii au fost îndemnaţi să arunce gunoiul selectiv.
Acest mesaj se pare că i-a lăsat indiferenţi pe locuitorii Capitalei.
"Probabil, este incomod de a ieşi din apartament cu trei sacoşe în mână. Asta cred că e unica problemă. La moment, sunt înhumate la strada Uzinelor", a spus şeful-adjunct al Regiei Autosalubritate, Alexandru Bajura.
Dacă oamenii ar selecta deşeurile, cheltuielile Regiei Autosalubritate s-ar reduce considerabil. Asta pentru că întreprinderea obţine bani pentru gunoiul care este dus la reciclare. Astfel, o tonă de sticlă costă 600 de lei, una de hârtie - 340 de lei, iar o tonă de plastic - 180 de lei.
Unii locuitorii ai Capitalei spun că respectă regulile de sortare.
De la începutul anului, au fost colectate peste 200.000 de metri cubi de deşeuri menajere, dintre care doar opt tone de sticlă, trei tone de masă plastică şi patru tone de hârtie. Deşeurile sortate ajung apoi la uzinele de reciclare.
"Se selectează metalele, produsele ceramice, piatra şi alte impurităţi care sunt în plus. Merge procesul de mărunţire şi se depozitează într-un silos anumit", a spus angajatul uzinei de reciclare a sticlei, Marian Ionașcu.
La sfârşitul anului 2014, Primăria Capitalei a instalat 2.000 de tomberoane noi pentru colectarea selectivă a deşeurilor.