Lupu pleacă la Bruxelles, cu Godea, Hadârcă, Corman şi Şupac
Preşedinte interimar, Marian Lupu, pleacă pe 13 martie într-o vizită oficială la Bruxelles. Este prima sa vizită la structurile Uniunii Europene, în calitate de Preşedinte al Parlamentului şi Preşedinte interimar al Republicii Moldova.
La Bruxelles, Lupu se va întâlni cu mai multe oficialităţi europene ca: Jerzy Buzek, Preşedintele Parlamentului European, Miguel Angel Martinez Martinez, Vicepreşedinte al Parlamentului European, Herman Van Rompuy, Preşedinte al Consiliului European, Stefan Fule, Comisar pentru Extindere şi Politică Europeană de Vecinătate.
Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul întrevederilor vor fi abordate subiecte privind acţiunile în contextul integrării europene a Republicii Moldova, situaţia internă din ţară dar şi reglementarea transnistreană.
Totodată, în vizita sa de trei zile, la Bruxelles, Lupu va fi însoţit de preşedintele fracţiunii PLDM Mihai Godea, preşedintele fracţiunii PL Ion Hadârcă, vicepreşedintele fracţiunii PD Igor Corman, preşedinte al Comisiei politică externă şi integrare europeană, deputata Inna Şupac din partea fracţiunii PCRM.
Menţionăm că la începutul acestei luni, preşedinte interimar, a efectuat o vizită oficială la Strasbourg. O invitaţie în acest sens, Lupu a primit de la Secretarului General al Consiliului Europei Thorbjørn Jagland.
Redactat de : Macovei Tatiana