Cum să relatezi despre proteste şi să rămâi în viaţă. Discuţii la Fabrika
Agresiunile din ultima perioadă asupra jurnaliştilor de la Chişinău trebuie condamnate cu vehemenţă. Este părerea invitaţilor emisiunii Fabrika de aseară. Aceştia au criticat reacţia întârziată a societăţii civile şi a ONG-urilor de profil. În opinia unora, protestatarii violenţi sunt, de fapt, instrumente ale unor forţe politice din afară care doresc destabilizarea situaţiei în ţară.
"Societatea civilă, ONG-urile, care ar trebui să reacţioneze la asemenea gesturi, ar trebui să înţeleagă că până la urmă, cultivând asemenea deprinderi de a te răfui cu gazetarul, cu camera de luat vederi în mână, cu reporterul, care ţine microfonul, nu slujeşte democraţiei din RM şi nici demnităţii, adevărului sau celor din partidele noastre sau ale voastre, care acum se înghesuie să prindă", a opinat Valentin Buda, editor-șef adjunct la "Evenimentul Zilei de Chişinău".
"Reacţile întârziate sunt regretabile din simplu motiv că pentru ONG-urile de media nu trebuie să existe ai noştri şi ai lor. Îmi pare bine însă că în sfârşit s-a reacţionat şi trebuie s-o facem de fiecare dată, altfel riscăm să ne trezim într-o bună zi cu victime spitalizate", a menţionat Ludmila Andronic, președintele Consiliului de Presă.
Unii specialişti susţin că anumite formaţiuni politice profită de nemulţumirea oamenilor pentru a-i instiga la ură şi violenţe.
"Se doreşte, deci, surparea temeliei acestui stat, se doreşte atentarea la anumite valori care vizează constituirea Republicii Moldova. Vreau să vă spun că foarte multe aspecte ce vizează aceste lovituri sub centură vin tocmai din Est, tocmai din Federaţia Rusă, prin intermediul Serviciilor Secrete, prin Intermediul surselor financiare care sunt vărsate cu nemiluita în Republica Moldova", a spus membrul CCA Dragoş Vicol.
Potrivit invitaţilor emisiunii, unele instituţii media sunt utilizate drept unelte de către anumiţi politicieni.
"Lucrurile sunt puternic polarizate, puternic politizate, în cea mai mare măsură, că nu se mai trasează niciun fel de diferenţă clară între genurile jurnalisticii. Unii pretind că fac pamflet când în realitate ceea ce se întâmplă acolo sub nicio formă nu e un pamflet, este insultă, jignire, instigare, calomnie, toate la un loc. Nu se mai trasează nicio linie între politicile editoriale şi comenzile de diverse feluri pe care redacţiile le primesc şi le execută", a spus analistul media Cristian Tabără.
- PROTESTE VIOLENTE cu fumigene la Parlament: Jurnaliștii au fost blocați în Legislativ (VIDEO)
- "Codul penal prevede sancțiuni dure!" ONG-urile de media dezaprobă încercările de intimidare a jurnaliștilor
- Agresiunea asupra jurnaliștilor PUBLIKA TV, CONDAMNATĂ! Apelul ONG-urilor de media și al sindicatelor