Premieră! În Moldova a fost organizat primul Campionat deschis la lupte corp la corp
Federaţia Naţională de Unifight a organizat pentru prima dată un Campionat deschis la lupte corp la corp.
La turneul care s-a desfăşurat în Capitală au participat aproape de 200 de sportivi la diferite categorii de vârstă.
Cei mai mici participanţi au avut între 6 şi 8 ani. Copiii au făcut spectacol în cadrul luptelor, iar cele mai aprige confruntări s-au dat între fete.
Micii sportivi spun că au ales să practice acest gen de sport din diferite motive.
Luptele corp la corp îmbină stiluri de luptă tradiționale. În confruntarea din ring se pot folosi orice fel de tehnici: judo, kickboxing, box, karate, sambo sau lupte greco-romane. Astfel, la campionatul naţional au putut participa luptători din diferite genuri de lupte.
Conducerea forului de profil planifică să dezvolte în continuare acest gen de sport în ţara noastră.
"Poate nu este atât de mult promovat acest gen de sport, însă în general avem foarte mulţi sportivi buni, care obţin rezultate mari la nivel internaţional. Sportivii luptă la acest turneu pentru dreptul de a face parte din lotul naţional pentru a reprezenta ţara la nivel internaţional. În luna mai va avea loc Campionatul European la Praga. Vrem să formăm o selecţionată puternică şi să reprezentăm ţara cu demnintate", a spus președintele Federației moldovenești de lupte universale, Igor Rotari.
Federaţia de Unifight activează în Moldova din anul 1999. Până în acest an, competiţiile de lupte corp la corp se organizau doar între diferite instituţii de forţă.
- Prin greutăţi spre bereta purpurie. Încă patru bărbaţi au demonstrat că o merită
- Spectacol de mânuire a armelor şi lupte corp la corp. 23 de ani de la constituirea Batalionului de Gardă
- PERICULOASE pentru sănătate? Alunițele de pe corp trebuie controlate cel puțin o dată pe an
- Violenţe la un miting de susţinere a refugiaţilor. Poliţiştii s-au luptat corp la corp cu protestatarii
- CONSECINŢE DRAMATICE! Ce se întâmplă când într-un corp se trage cu un pistol automat (VIDEO)
- Parcă ar fi un șef de stat! Câte gărzi de corp păzesc casa lui Zuckerberg