Phenianul sfidează din nou! Ce acțiuni a întreprins în apropriere de granița dintre cele două Corei
Coreea de Nord a efectuat sâmbătă un tir de artilerie aparent în cadrul unor exerciții militare desfășurate în apropiere de o insulă situată nu departe de frontiera dintre cele două Corei, a indicat Seulul, într-un context de puternice tensiuni între cele două state, relatează AFP, citat de Agerpres.
"A avut loc un singur tir de artilerie în Nord", aproape de zona maritimă disputată în Marea Galbenă, a precizat un purtător de cuvânt al Ministerului sud-coreean al Apărării. ''Tirul a atins aparent partea de nord a frontierei maritime și noi nu am suferit pagube'', a adăugat el.
Potrivit agenției sud-coreene de presă Yonhap, tirul i-a forțat pe locuitorii din insula Yeonpyeong să se adăpostească pentru scurt timp.
Phenianul a mai efectuat tiruri asupra insulei Yeonpyeong în 2010, care s-au soldat cu patru morți. Insula este situată în Marea Galbenă, în sudul imediat al frontierei nord-coreene.
- Coreea de Nord a testat bomba cu hidrogen. EXPERIMENTUL A PROVOCAT UN CUTREMUR
- ZGOMOT ASURZITOR la frontiera dintre cele două Corei. REACŢIA Phenianului la o acţiune a Seulului
- Coreea de Nord, mai puternică ca niciodată. Ar fi lansat astăzi o rachetă de pe un submarin (VIDEO)
- Rusia şi Statele Unite au condamnat vehement presupusul test balistic efectuat de Coreea de Nord
- Focuri de avertizare: O barcă de patrulare nord-coreeană a trecut în apele sud-coreene
- Nimeni nu scapă de furia lui Kim Jong-Un! Şeful Statului Major al armatei nord-coreene a fost executat