Eveniment ciudat în Mexic! Mai multe persoane au călătorit cu metroul "FĂRĂ PANTALONI"
Zeci de oameni şi-au învins prejudecăţile şi au renunţat la haine pentru o călătorie cu metroul prin capitala Mexicului. Aceștia au luat parte la un eveniment numit "Fără Pantaloni", care a început să devină tot mai popular în lume.
Participanţii la eveniment erau cât se poate de serioși, deşi purtau pantaloni scurţi sau chiar lenjerie intimă.
Călătorii au avut reacții diferite. Unii participanți au stârnit zâmbete, iar alții: indignare. Cu toate acestea, cei care şi-au dat jos pantalonii nu s-au descurajat:
" Sunt un pic nervos, deoarece trecătorii îmi fac poze, mă cred nebun. Oricum eu sunt fericit."
" Unii oameni cred că este ciudat să apari așa în public și nu aprobă astfel de acțiuni, însă, noi trebuie să-i respectăm.
Acţiunea "Fără Pantaloni" a fost iniţiată în urmă cu 12 ani de câţiva americani din New York. De atunci, mişcarea a cuprins aproape toate metropolele lumii în încercarea de a lăsa deoparte, măcar pentru o zi, seriozitatea și inhibițiile.