PLANURI de viitor. Noul şef al Serviciului Fiscal îşi structurează priorităţile
Majorarea veniturilor la bugetul de stat cu 10 la sută, consolidarea şi restructurarea Serviciului Fiscal. Sunt cele mai importante obiective ale noului şef de la fisc, Sergiu Puşcuţă.
Oficialul îşi propune să implementeze şi un soft informaţional unic şi centralizat care ar permite modernizarea serviciului.
Veniturile acumulate în bugetul de stat din plata impozitelor şi a taxelor fiscale a constituit, anul trecut, aproximativ 25 de miliarde de lei, arată datele Serviciului Fiscal de Stat.
"Ne-am propus ca suma veniturilor acumulate în anul 2016 să fie cel puţin cu 10 la sută mai mare ca suma acumulată în anul precedent", a spus şeful Serviciului.
Sergiu Puşcuţă îşi mai propune să elaboreze un nou Cod Fiscal în conformitate cu realităţile economice: "La ziua de astăzi sunt un şir de impozite şi taxe care în viziunea noastră nu se justifică. Adesea nici nu acoperă cheltuielile care sunt necesare pentru administrarea acestora."
Totuşi, cel mai important obiectiv este restructurarea Serviciul Fiscal, care ar exclude inspectoratele teritoriale: "Ne dorim să creăm o structură integră, unificată în care toate aceste funcţionalităţi să fie pe verticală, concentrate la nivel de Serviciu. Deci să fie structură responsabilă de acordare a serviciilor contribuabililor, structură de control şi structură de urmărire a plăţilor."
Restructurarea poate avea loc doar prin implementarea unui soft informaţional unic, care se află abia la nivel de proiect susţinut de Banca Mondială. Implementarea acestuia va duce la reducerea evaziunii fiscale şi a corupţiei.