Eveniment important pentru diaspora moldovenească. Documentul aprobat de Guvern
Cabinetul de miniștri a aprobat Strategia națională "Diaspora - 2025" și Planul de acțiuni pentru anii 2016-2018 privind implementarea acesteia.
Potrivit proiectului, "Guvernul recunoaște importanța diasporei și își asumă rolul de promotor și apărător al drepturilor fiecărui cetățean, indiferent de locul său de reședință, precum și de facilitator al mobilizării diasporei".
Astfel, menirea proiectului aprobat de Executiv este de a dezvolta relațiile cu membrii diasporei, prin implicarea acestora în dezvoltarea economică durabilă a Republicii Moldova.
Potrivit şefului Biroului pentru relaţiile cu diaspora, Valeriu Turea, realizarea Strategiei naționale "Diaspora - 2025" va fi finanțată, în mică parte, din bugetul Biroului pentru relațiile cu diaspora și, în mare parte, din fondurile oferite de partenerii de dezvoltare.
Republica Moldova are o diasporă numeroasă și diversă, stabilită în peste 30 de țări ale lumii. Conform unor studii recente, 520.000 de cetățeni din Republica Moldova se află peste hotarele țării.
- "Mă voi alătura lui Iurie Leancă". Un funcţionar anunţă că îşi dă demisia din Guvern
- Biroul pentru relaţii cu Diaspora al Cancelariei de Stat are un nou şef. Cine este acesta
- Tabăra "Dor de Moldova". Tineri moldoveni din diasporă au venit să răsufle aerul ţării de origine
- Prima strategie naţională pentru diasporă. Ce iniţiative se regăsesc în document şi care sunt părerile
- Sprijin financiar pentru moldovenii din diasporă. Câți bani vor putea accesa sub formă de granturi