Renumitul fotomodel Kate Moss, implicată într-un accident la schi
Fotomodelul de renume internaţional Kate Moss şi-a anulat toate angajamentele profesionale din perioada imediat următoare din cauza unui accident la schi suferit, la sfârşitul săptămânii trecute, în Elveţia, scrie luni ziarul spaniol ''El Pais'', potrivit .
Vedeta în vârstă de 41 de ani se afla în staţiunea Gstaad, una dintre destinaţiile de vacanţă preferate de multe celebrităţi, potrivit revistei elveţiene ''Schweizer-Illustrierte''. Ea a avut o ruptură de ligamente la genunchi şi, imediat după ce s-a accidentat, a plecat la Londra pentru a fi tratată de medicii săi personali.
''Nu ştiu ce s-a întâmplat, ceea ce ştiu acum este că am nişte şuruburi în picior'', a declarat presei britanice Kate Moss, care se deplasează cu ajutorul unor cârje.
''Cu părere de rău, aduc la cunoştinţă că sunt nevoită să-mi amân călătoria pentru lansarea şi sărbătorirea de la DECORTE şi Saks Fifth Avenue'' în Toronto, a anunţat topmodelul, adăugând că primeşte îngrijiri medicale şi nu are voie să zboare cu avionul.
Kate Moss s-a despărţit recent de muzicianul Jamie Hince, membru al formaţiei ''The Kills'', şi se găsea la schi cu noul său iubit, aristocratul Nikolai Von Bismarck, de 28 de ani, atunci când s-a accidentat.
Extrem de discreţi, cei doi au fost fotografiaţi împreună de jurnalişti în ianuarie, la Rio de Janeiro.
- Topul celor mai fierbinţi coperte nud ale ultimului deceniu (FOTO)
- Topul celor mai stilate şi populare cupluri din toate timpurile
- Un dublu campion olimpic la schi fond a fost condamnat la 50 de zile de închisoare
- Ghinion pentru vicecampionul mondial la schi, Aksel Lund Svindal, în ajunul noului sezon
- Alarmă la Bayern Munchen! David Alaba va rata următoarele meciuri ale echipei sale
- Lindsey Vonn a fost implicată într-un accident groaznic în Cupa Mondială de schi alpin