Descoperire incredibilă! Obiectul extrem de vechi găsit de un puști în timpul unei excursii (FOTO)
Un băiat de șapte ani a descoperit din întâmplare o statuetă veche de 3.400 ani, în timpul unei excursii cu prietenii la situl arheologic Tel Rehov, din nordul Israelului, informează agerpres.ro.
Figurina reprezenta o femeie nud cu contururi grațioase și mâinile pe lângă corp și a fost realizată prin presarea lutului într-o matriță.
"Este tipică pentru cultura cananeeană a secolelor XV-XIII înaintea erei noastre", a declarat Amihai Mazar, profesor emerit la Universitatea Ebraică și directorul săpăturilor arheologice de la Tel Rehov.
Unii oameni de știință cred că aceste figurine reprezentau femei în carne și oase, în timp ce alții sunt de părere că este vorba de o reprezentare a zeiței fertilității, Astarte, cunoscută din surse cananeene și din Biblie, a completat el.
"Această figurină a aparținut, fără îndoială, unui locuitor al orașului Rehov, aflat la acel moment sub conducerea faraonilor egipteni", a explicat Mazar.