Nu ştiai? Află care este cel mai mare număr existent (VIDEO)
Pentru a afla care este cel mai mare număr existent trebuie să respectăm câteva condiţii.
Pe canalul său de YouTube, Sharkee ne va ajuta să aflăm care este cel mai mare număr. Condiţiile care trebuiesc respectate sunt următoarele: În primul rând, numărul trebuie să fie util într-un fel, iar pe de altă parte, nu poate fi doar un număr arbitrar, trebuie să demonstrăm cum am ajuns la el; în al treilea rând, infinitul nu contează - numărul trebuie să fie finit.
Pentru început, trebuie să alegem un număr arbitrar. Începem cu impresionantul googol, care este 10 la puterea 100 (sau dacă să transcriem real acest număr este 1 urmat de 100 de zerouri), scrie descopera.ro.
Pentru a ilustra cât de enorm este un googol, video-ul de mai jos explică faptul că acest număr este de fapt mai mare decât numărul atomilor din corpul uman. Tot un googol este mai mare decât toţi atomii de pe Pământ. Un googol este mai mare decât toţi atomii care formează Universul (care este de aproximativ 10 la puterea 80).
Dar ce număr este mai mare decât un googol şi util în matematică? Pentru a ne da seama de asta, Sharkee foloseşte un cub Rubik ipotetic cu 1,95 x 10 la puterea 160 de laturi, ceea ce este cu siguranţă mai mare decât un googol.
Dar putem găsi oare un număr care este mai mare decât un googolplex, care este 10 la puterea unui googol, astfel încât 10 la puterea de 10 la puterea 100 (10^{10^{100}})? Aşa cum se explică în acest video, numărul universurilor posibile este mai mic decât un googolplex.
Dacă am înţeles că un googolplex era mare, ce să zicem de un googolplexian: 10 la puterea unui googolplex. Da, Sharkee merge până acolo şi în timp ce aceste numere sunt aproape imposibile de calculat este, într-un mod ciudat, o chestiune de dependenţă.
Urmăriţi videoclipul de mai jos pentru a afla care este "cel mai mare, cel mai amplu, cel mai complex şi cel mai terifiant număr conceput vreodată".