Deputaţii se întrunesc astăzi în şedinţă, după o pauză de aproape două săptămâni
Deputaţii se întrunesc, astăzi, în şedinţa plenară. Pe ordinea de zi au fost incluse opt subiecte. Deputaţii vor dezbate raportul Comisiei pentru elucidarea evenimentelor din aprilie 2009, care a fost prezentat la şedinţa din 7 mai.
Va fi pus în discuţie şi proiectul de modificare a Legii cu privire la alegerea şefului statului. Iniţiativa legislativă, propusă de deputatul AMN, Ion Pleşca, prevede ca dizolvarea Parlamentului să aibă loc în termeni rezonabili de la un an de la ultima dizolvare a Legislativului.
Deputaţii fracţiunii Partidului Democrat au anunţat deja că vor insista asupra includerii pe ordinea de zi a propunerii liderului PD, Marian Lupu, cu privire la egalarea pragului de calculare a pensiei preşedintelui ţării, deputaţilor, membrilor Guvernului cu al celorlalţi cetăţeni ai Moldovei.
Ar putea fi pus la vot, în a doua lectură, şi proiectul cu privire la modificarea Regulamentului Parlamentului, astfel încât cei cinci deputaţi neafiliaţi, membri ai Partidului Moldova Unită, să-şi poată crea propria fracţiune parlamentară.