PRIMA întrevedere a NOULUI vicepremier pentru Reintregare cu reprezentantul Tiraspolului
Întrevederile reprezentanţilor politici ai Chişinăului şi Tiraspolului vor fi reluate, astăzi, după o pauză de aproape cinci luni. Pentru prima dată după numirea sa în această funcţie, vicepremierul pentru Reintegrare, Gheorghe Bălan, se va întâlni cu Vitali Ignatiev.
Discuţiile vor avea loc la sediul misiunii OSCE de la Chişinău. La întrevedere vor participa şi reprezentanţii grupurilor de lucru din cadrul procesului de reglementare transnistreană.
La discuţii vor fi abordate din nou problema liberei circulaţiei în Zona de Securitate şi cea a accesului fermierilor din raionul Dubăsari la terenurile lor agricole, aflate după traseul Tiraspol-Camenca.
Agricultorii nu-şi pot lucra pâmânturile de aproximativ doi ani, din cauza restricţiilor impuse de administraţia regiunii. De asemenea, urmează să fie discutată şi situaţia şcolilor cu predare în limba română din stânga Nistrului.