UE MENŢINE sancţiunile aplicate Rusiei pentru anexarea Crimeii. SUA au procedat la fel
Reprezentanţii statelor membre UE au convenit miercuri să prelungească sancţiunile impuse unui număr de 146 de persoane şi 37 de entităţi care, acuză UE, au beneficiat de pe urma anexării Crimeii de către Rusia sau au acţionat împotriva integrităţii teritoriale a Ucrainei, relatează Mediafax.
Sancţiunile impuse celor de pe această listă urmează să fie prelungite cu şase luni.
Pe listă figurează, între alte nume, cel al vicepremierului rus Dmitri Rogozin, al consilierului prezidenţial rus Serghei Glaziev şi al lui Dmitri Kiseliov, considerat şeful propagandei la Kremlin.
Între entităţile sancţionate se află o serie de firme din Crimeea şi diverse batalioane ale separatiştilor proruşi din estul Ucrainei.
Numele a trei persoane - toate decedate - au fost scoase de pe listă, inclusiv cel al lui Igor Sergun, fostul director GRU (principalul serviciu de spionaj militar rus). Sergun a decedat subit în Liban la începutul acestui an.
Decizia urmează să intre în vigoare ulterior.
Statele Unite au anunţat miercurea trecută că au prelungit sancţiuni similare, constând în blocarea activelor şi interdicţia eliberării de vize.
De asemenea, sancţiuni economice, energetice şi bancare dure, impuse Rusiei după anexarea Crimeei şi o presupusă implicare rusă în conflictul armat din estul Ucrainei, au fost prelungite până la sfârşitul lui iulie.
- Rusia interzice accesul firmelor turcești la contracte publice
- Ambasador: SUA nu vor face concesiuni Rusiei în chestiunea Ucrainei
- "Crimeea va fi returnată Kievului". Asugurările date Occidentului de un lider al opoziţiei ruse
- CONSECINŢA EMBARGOURILOR. Achiziţiile de stat în Rusia s-au scumpit enorm
- Rusia intensifică desfășurarea EXERCIȚIILOR MILITARE în Crimeea
- De la cine se va împrumuta Rusia? Băncile americane sunt sfătuite să nu-i dea bani