Scenariu din filme. Cum aducea un șofer "cadouri" pentru deținuții penitenciarului din Cricova
Se jură că este nevinovat, dar isprava sa l-ar putea costa un dosar penal. Vorbim despre un bărbat care a ajuns în vizorul angajaţilor Departamentului Instituţii Penitenciare.
Suspectul este şofer la o firmă privată. Compania respectivă are semnat, de mai mulţi ani, un contract cu administraţia Penitenciarului Nr. 4 din Cricova, scrie canal3.md.
De cel mult două ori pe săptămână, individul, aflat la volanul automobilului de serviciu, intră pe teritoriul puşcăriei şi, conform contractului de prestare a serviciilor, preia produsele confecţionate de condamnaţi.
Toate bune şi frumoase, până ieri, când oamenii legii au observat ceva ce le-a trezit bănuiala. Era vorba despre o anvelopă. Potrivit directorului DIP, Alexandru Pânzari, în interiorul acesteia erau ascunse zeci de telefoane mobile şi alcool.
Mai întâi, angajaţii penitenciarului au scanat anvelopa suspectă. Aşa cum era de aşteptat, aparatul nu a dat greş.
Suspectul însă afirmă că nu are nicio legătură cu acest caz.
Bărbatul a fost preluat de poliţişti pentru a da explicaţii. Anchetatorii vor trebui să stabilească dacă suspectul a fost implicat în tentativa de introducere a obiectelor interzise în puşcărie.
Dacă va fi găsit vinovat acesta riscă un dosar penal şi o amendă de câteva mii de lei.