S-A ÎNTÂMPLAT în premieră! ANRE a diminuat tarifele la energia electrică
Energia electrică va fi mai ieftină din 1 aprilie. Consumatorii din centrul şi sudul ţării, conectaţi la Gas Natural Fenosa, vor achita, în medie, cu 11 la sută mai puţin, iar pentru clienţii de la RED Nord şi RED Nord-Vest, tarifele vor fi mai mici cu 8 la sută. Decizia a fost luată astăzi de Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică.
Consumatorii din centrul şi sudul ţării, conectaţi la Gas Natural Fenosa, vor achita cu 24 de bani mai puţin pentru un kilowatt-oră. Mai puţin vor plăti şi consumatorii din nordul ţării.
Tariful energiei electrice livrate clienţilor companiei RED Nord va fi de 2,04 lei, iar pentru cei conectaţi la rețeaua RED Nord-Vest preţul este redus până la 2,14 lei.
"Am actualizat toate costurile operatorilor în inputul acestei cifre, a fost inclus şi noul preț de import, cursul valutar obiectiv care l-am avut de la 1 ianuarie până la ziua de ieri, ca să nu mai creăm sângerarea, pentru sectorul energetic, a devierilor financiare în următoarea periodă", a spus directorul ANRE Sergiu Ciobanu.
Oamenii spun că vor reuşi să economisească bani, pe seama ieftinirii energiei electrice:
"Este un ajutor, pentru că e dificil de trăit. O să resimt ieftinirea. Vrem ca şi la alte servicii preţurile să fie micşorate."
"E binevenit, pentru că fiind bugetar şi nu am un salariu mare. Mă bucură decizia."
"Foarte demult asteptam, tare mult, tare mult aşteptam. De atâta că noi stăm la gazdă şi plătim foarte mult lumina".
"Asta-i bine foarte bine ca au facut aşa".
Reprezentanţii celui mai mare furnizor de energie electrică din Moldova sunt nemulţumiţi de hotărârea aprobată de regulator.
"Noi o calificăm ca o decizie injustă, deoarece ne pune în situaţia de a avea o continuitate în activitatea noastră şi a avea posibilitatea de a ne onora, achita datoriile faţă de alţi operatori din sector", a spus Sergiu Codreanu, expert al companiei Gas Natural Fenosa.
Ieftinirea energiei electrice vine în contextul solicitării recente a premierului Pavel Filip, după semnarea unui nou acord de procurare a energiei.
Mai mult, Filip anunţă că sunt preconizate şi alte ieftiniri: "Ar însemna că noi împreună cu colegii din Guvern trebuie să lucrăm pentru a acorda şi alte premise de diminuare a preţului în continuare. Am speranţa că în viitorul apropiat vom reuşi."
Cea mai recentă modificare a preţului pentru energia electrică a intrat în vigoare în 9 noiembrie 2015.
- NOILE TARIFE au intrat în vigoare! DE ASTĂZI, vom plăti mai mult pentru energia electrică
- Platforma DA către șeful ANRE: Veţi fi împuşcat ca şi Ceauşescu (VIDEO)
- CONSECINŢE: ANRE nu va putea micşora tariful la gaze pentru că Parlamentul i-a demis directorii
- MISTERUL facturilor exagerate la energia electrică, DEZLEGAT! Explicația unui specialist ANRE
- "UN PREȚ FOARTE BUN". Energia electrică s-ar putea ieftini cu 10%
- Noile tarife pentru energie electrică, puse în dezbatere de Consiliul de Administrare al ANRE