Adevărul despre cartofii păstrați la congelator. Ce trebuie să ştii despre acest mod de depozitare
Congelarea este o modalitate foarte bună de a păstra proaspeți cartofii tăiați pentru a-i prăji sau pentru a-i prepara la cuptor. Însă trebuie să știi că acest mod de depozitare poate fi periculos pentru sănătate, scrie realitatea.net.
Dintre toate alimentele pe care gospodinele aleg să le congeleze cartoful este cel mai periculos, potrivit Agenției pentru Calitatea Mâncării, citat de mirror.co.uk.
Atunci când cartoful este depozitat în frigider sau congelator, amidonul din compoziția sa se transformă în zahăr. Coapte sau prăjite, aceste zaharuri se combină cu asparagina, un aminoacid neesențial, și rezultă acrilamida, o substanţă puternic oxidantă (prooxidantă), mutagenă şi neurotoxică.
Acrilamida este un produs chimic utilizat în producția de hârtie, vopseluri și materiale plastice. Consumul acestei substanțe poate produce cancer.