Trials on Tatooine ar putea fi primul joc Star Wars în realitate virtuală (VIDEO)
Un videoclip interesant apărut de curând scoate la suprafață un posibil joc Star Wars construit pentru kiturile de realitate virtuală.
ILMXLab este o divizie din cadrul companiei Industrial Light and Magic, care este responsabilă cu efectele speciale din producțiile celor de la LucasArts, scrie playtech.ro.
Videoclipul începe cu un cadru în care apare un utilizator de HTC Vive. După aceea, vedem nava Millennium Falcon în spațiu, îndreptându-se către o anumită planetă. Imediat după aterizare, avem ocazia de a-l vedea pe R2D2, care îți înmânează o sabie laser, și un transportor imperial care se apropie.
Își fac, între timp, apariția și niște TIE fighter-e și un grup de soldați imperiali care încep să tragă în tine, dar până la final, nu apucăm să vedem decât câteva focuri respinse cu ajutorul sabiei laser.
Din păcate, nu știm exact în ce stadiu este proiectul sau dacă îl vom vedea vreodată comercializat.