DETALII INTERESANTE! Avantajele nebănuite pe care le au persoanele bilingve
Atunci când vorbesc de bilingualism (multilingualism) experţii se referă fie la capacitatea de a vorbi fluent în două limbi diferite, fie la persoanele care folosesc două sau mai multe limbi (sau dialecte) regulat în viaţa de zi cu zi, fără a avea totuşi fluenţa unui vorbitor nativ al limbilor respective, scrie realitatea.net.
Dacă luăm în calcul studiile efectuate în ultima sută de ani, concluziile acestora sunt contrare. Cele din prima jumătate a secolului trecut tind să creeze un tablou care dezavantajează persoanele ce vorbesc două sau mai multe limbi, concluzionând că bilingualismul are un efect negativ asupra dezvoltării lingvistice, cognitive şi educaţionale. În schimb, în cea de-a doua jumătate a secolului, cercetările dezvăluie reversul medaliei, bilingualismul fiind văzut ca o achiziţie valoroasă. În conformitate cu aceste ultime studii, indiferent de vârsta la care înveţi alte limbi, faptul că eşti multilingv oferă creierului privilegii remarcabile. Poligloţii înţeleg mai bine modurile diferite de gândire, precum şi culturile diferite, sunt mai sensibili la relaţia semantică dintre cuvinte, sunt mai buni în a trata în mod analitic structura propoziţiei şi au o sensibilitate socială sporită. În plus, s-a vorbit destul de des şi despre alte avantaje pe care le are bilingvismul: el facilitează învăţarea altor noi limbi şi oferă un avantaj în timpul călătoriilor, permiţând comunicarea cu persoanele care vorbesc aceeaşi limbă.
Deşi s-a vorbit des în literatura de specialitate despre avantajele şi dezavantajele de a fi poliglot, iată însă şi câteva aspecte pozitive mai puţin cunoscute despre persoanele bilingve.
- Calculele şi rugăciunile (obiceiurile lingvistice automate) sunt practicate de obicei într-o singură limbă. Mai bine de treizeci de ani de cercetări au demonstrat că persoanele care au învăţat o a doua limbă mai târziu în copilărie sau ca adulţi, folosesc prima limbă învăţată pentru efectuarea operaţiilor aritmetice simple (adunări, scăderi) sau pentru a se închina, dacă au fost învăţaţi rugăciuni în acea primă limbă. Deasemeni, pentru rezolvarea problemelor matematice sau în procesul de reamintire a diferitelor numere sunt mai rapizi în această primă limbă achiziţionată. Excepţia o constituie copiii care sunt şcolarizaţi în altă limbă decât cea nativă – ei vor folosi limba în care au fost instruiţi. Expertul în cogniţie numerică, Stanislas Dehaene, consideră că până şi cei mai fluenţi bilingvi favorizează limba în care au fost instruiţi, deoarece procesul riguros de învăţare şi recitare a tabelelor aritmetice le imprimă ca secvenţe de cuvinte în structura creierului şi este mai eficient să activeze automat aceste secvenţe decât să reînveţe aritmetica într-o nouă limbă.
- Un plus pentru sănătate. A fi o persoană bilingvă şi a folosi în mod frecvent limbile pe care le-ai învăţat, îţi păstrează creierul antrenat şi ajută la întârzierea apariţiei demenţei sau a bolii Alzheimer, în medie, cu până la patru ani. În plus, pacienţii bilinguali spre deosebire de cei monolinguali, sunt de două ori mai predispuşi să-şi recapete funcţiile cognitive normale după un atac cerebral şi au o performanţă mai bună la testele ce măsoară atenţia şi abilitatea de a prelua şi organiza informaţiile.
- Bilingvismul poate să modifice creierul în mod pozitiv. Cercetătorii au descoperit că ambele limbi sunt mereu active la bilingvi, asta însemnând că indivizii nu pot ignora niciuna dintre ele şi că limbile sunt în competiţie una cu cealaltă. În schimb asta îi determină pe bilingvi să jongleze cu cele două limbi, remodelând conexiunile din creier care le susţin pe fiecare. În comparaţie cu monolingvii, în cazul persoanelor care vorbesc mai multe limbi s-a evidenţiat o densitate crescută a materiei cenuşii şi o activitate mărită în anumite regiuni atunci când altă limbă e activată. Se pare că aceste schimbări le facilitează bilingvilor procesul de alegere a limbii în care situaţia o impune să vorbească la un moment dat. Copiii bilingvi dezvoltă o flexibilitate mintală mai mare, o mai bună înţelegere a aspectelor abstracte şi o memorie mai activă.