Gestul INCREDIBIL al fotbalistului Dan Spataru, înainte de meciul Moldova - Belgia
Federaţia Moldovenească de Fotbal a organizat o acţiune inedită cu câteva zile înaintea partidei Moldova - Belgia din preliminariile Campionatului European de tineret.
Căpitanul echipei noastre, Dan Spătaru, a împărţit gratis 50 de bilete într-un local din capitală. Toţi cei care au dorit să primească un tichet cu autograful fotbalistului au trebuit doar să se apropie de acesta. Microbiştii au avut ocazia să facă şi poze cu jucătorul Zimbrului și al naționalei de tineret.
"Consider că astfel de acţiuni sunt binevenite pentru atragerea spectatorilor la meciurile naţionalei de tineret. Sper ca în viitor asemenea acţiuni să fie manifestate într-o formă şi mai bună", a spus căpitanul naționalei de tineret, Dan Spataru.
După bilete au venit fani de diferite vârste. Un bilet la meci costă până la 60 de lei, iar suporterii au rămas surprinşi de faptul că au putut primi bilete gratis din mâinile căpitanului naţionalei.
Reprezentanţii FMF au declarat că astfel de acţiuni vor mai avea loc şi pe viitor.
"Este nevoie de o promovare mai intensă a acestui meci, care este unul decisiv pentru selecţionata noastră. Mai mult ca atât, la noi va ajunge una dintre cele mai puternice echipe din Europa. A venit pe ideea de oferi câteva bilete gratis. Cred că este o idee foarte bună. Vedem că vin oamenii şi fac poze. E foarte bine", a spus specialistul de marketing, Serghei Barcari.
Moldova va întâlni Belgia miercuri seară pe stadionul Zimbru din Capitală. Tinerii tricolori ocupă ultimul loc în grupa preliminară cu patru puncte acumulate în şase meciuri. De partea cealaltă, Belgia este pe poziţia secundă, cu nouă puncte la activ, dar şi cu două meciuri mai puţin disputate.
"Este favorita grupei, am avut chiar şi un meci dificil în Belgia. Cred că putem obţine un rezultat bun cu această echipă, indiferent dacă e lider sau nu. Soarta meciului se decide în teren, cred că şansele sunt 50 la 50", a spus Dan Spataru.
Principala vedetă din lotul Belgiei este Youri Tielemans. Fotbalistul de 18 ani a ajuns în acest sezon cu Anderlecht în optimile de finală ale Ligii Europei.
- Ştefan Stoica a anunţat lotul lărgit pentru meciurile cu Rusia şi Suedia din preliminariile EURO-2016
- Micii "tricolori" moldoveni vor întâlni letonienii în cadrul preliminariilor Euro-2017
- Înfrângere USTURĂTOARE! Naţionala de tineret a Moldovei a pierdut cu 0-3 în faţa Letoniei
- Autogoluri bizare în partida Moldova - Cehia din preliminariile Campionatului European de tineret
- TOP cele mai frumoase goluri din 2015 în Divizia Naţională
- Moldova a debutat cu o victorie la Cupa CSI: Naţionala de tineret a învins Kazahstan