"Discursul lui Biden a fost destinat consumatorilor de McDonalds şi Mickey Mouse", spune Tkaciuk
Comuniştii continuă cu replicile acide la adresa lui Joe Biden, dar şi a autorităţilor, care au organizat vizita vicepreşedintelui american la Chişinău. Deputatul PCRM, Mark Tkaciuc, declară că membrii fracţiunii din care face parte au refuzat cu bună ştiinţă întâlnirea cu Biden, lăsând să se înţeleagă că ar fi aşteptat o invitaţie separată.
De cealaltă parte, preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, spune că, după 10 minute de aşteptare, s-a văzut nevoit să-şi ceară scuze de la demnitarului american, pentru că parlamentarii comunişti n-au catadicsit măcar să anunţe că nu vor veni.
"M-am gândit că este un lucru absolute firesc, care se înscrie şi într-o logică şi într-o etică protocolară să prezint scuzele de rigoare că nu tot Parlamentul a fost prezent la această întrevedere", a specificat Lupu.
Comuniştii declară că au ignorat invitaţia la întâlnirea cu Joe Biden, din cauza modului în care au fost trataţi de organizatorii acesteia.
Mai mult, potrivit lui Mark Tkaciuk, calitatea discursului rostit de vicepreşedintele american a înjosit poporul Republicii Moldova.
"Am văzut câteva mii de oameni, bine organizaţi pentru un miting, înghesuţi într-o cuşcă. Şi pe Biden, care a rostit un discurs pentru un public care, pe lângă desene animate cu Mickey Mouse, n-a văzut nimic altceva şi n-a citit nimic în afară de meniul de la McDonalds", a adăugat Tkaciuk.
Analistul politic Igor Boţan crede că cei din PCRM "au un sentiment de invidie, pentru că, atât timp cât Voronin a fost la guvernare, Republica Moldova nu a fost vizitată de un demnitar de acest calibru".