Rusia a acordat Transnistriei un ajutor umanitar destinat plăţilor sociale
Guvernul Rusiei a acordat Transnistriei un ajutor umanitar în sumă de 15-20 milioane de dolari. Despre aceasta scrie "Nezavisimaia Gazeta", cu trimitere la declaraţiile preşedintelui Sovietului Suprem de la Tiraspol, Anatolii Kaminski. Publicaţia mai scrie că banii vor fi repartizaţi locuitorilor din regiune sub formă de un supliment la pensie, de 15 dolari.
Pensia medie a locuitorilor din regiunea transnistreană este de 85-90 de dolari. Acum câteva zile, Anatoli Kaminski s-a întâlnit la Moscova cu preşedintele Dumei de Stat, Boris Grîzlov, precum şi cu şeful administraţiei prezidenţiale ruse, Serghei Narîşkin.
Demnitarul de la Tiraspol a discutat cu liderii de la Kremlin despre posibilitatea acordării de către Rusia a unui credit tehnic pentru dezvoltarea agriculturii şi susţinerea business-ului mic şi mijlociu. La rândul lor, reprezentanţii guvernului rus susţin că vor monitoriza utilizarea fondurilor alocate.
În 2009, administraţia de la Tiraspol a primit din partea Rusiei un credit în valoare de 20 de milioane de dolari, însă nu a putut explica cum au fost utilizate aceste fonduri.
Politică