O nouă ipoteză în cazul zborului MH370. Declaraţiile unei jurnaliste despre avionul dispărut acum doi ani
Jurnalista franceză Florence de Changy, care a făcut o anchetă cu privire la dispariția misterioasă a avionului Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines, ce efectua în martie 2014 un zbor între Kuala Lumpur și Beijing, estimează că ''versiunea oficială nu este credibilă și oamenii știu'', relatează AFP, citat de Realitatea.net.
În cartea sa intitulată ''Zborul MH370 nu a dispărut'', lansată în Franța pe 9 martie, corespondenta Le Monde și RFI la Hong Kong a explorat toate pistele. Ea estimează că lipsa de transparență a constituit o ''greșeală majoră'' încă de la începutul acestui dosar.
''Ancheta mea își propune efectiv să demonstreze că versiunea oficială nu se bazează pe nicio probă. Este o versiune care nu este credibilă. Un Boeing 777 nu dispare pur și simplu; mai mult, el era într-un zbor obișnuit, în condiții meteorologice ideale și într-una din zonele cele mai supravegheate de pe planetă. Nu am întâlnit niciun militar care să creadă această versiune despre faptele petrecute'', a declarat Florence de Changy pentru AFP.
Întrebată dacă Malaezia și justiția franceză au mințit atunci când au anunțat că fragmentul de avion găsit în insula Réunion provenea de la aparatul Boeing 777 dispărut în urmă cu doi ani în Golful Thailandei, jurnalista franceză a spus că ''Franța încă are multe răspunsuri de dat''.
La 8 martie 2014, 239 de pasageri și membri ai echipajului se aflau la bordul avionului Boeing 777, ce efectua zborul MH370 pe ruta Kuala Lumpur — Beijing.
După doi ani, dispariția avionului rămâne unul dintre cele mai mari mistere din istoria aviației civile internaționale, mai ales întrucât tentativele de localizare a epavei avionului au eșuat.
Autoritățile australiene, care coordonează operațiunea de căutare a epavei avionului pe o suprafață de 120.000 kilometri pătrați în sudul Oceanului Indian, au anunțat că operațiunea se va încheia până în luna iulie.