În secolul XXI trăiesc aproape ca în Evul Mediu. Sătenii din Tricolici încă mai cară apă de la fântână
Cei aproape 70 de locuitori ai satului Tricolici, raionul Căuşeni, nu au acces la apă potabilă şi nici la sistem de canalizare.
Medicii spun că în aceste condiţii există riscul de creştere a bolilor aparatului digestiv.
Evdochia Raievscaia locuieşte în satul Tricolici de-o viaţă. Aici s-a născut, şi-a petrecut copilăria şi a format o familie. Femeia spune că de mic copil a fost învăţată să care apa cu găleata. Mai mult, femeia spune că apa din fântâni ar putea fi poluată din cauza pesticidelor, care sunt folosite în agricultură: "E o apă bună, dar când o punem la fiert se depun săruri în interiorul ceainicului."
Svetlana Novicova munceşte cu ziua în câmp. Seara, când femeia se întoarce acasă, este nevoită să-şi încălzească o găleată cu apă pentru a face baie: "Căldarea o încălzim la plită, ori ceainic electric avem și în lighean, așa și ne spălăm. Toaleta e afară?"
Dar cel mai greu le vine persoanelor în etate.
Autorităţile spun că nu au un proiect pentru construcţia unui apeduct în satul Tricolici. Asta deoarece nu le ajung bani.
Potrivit Centrului Naţional de Sănătate Publică, doar 86 la sută dintre moldoveni au acces la apă potabilă, cei mai mulţi dintre aceştia locuiesc în mediul urban.
Astăzi, este marcată Ziua Mondială a Apei. Aceasta a fost declarată în 1992, printr-o hotărâre a Conferinței Națiunilor Unite pentru mediu și dezvoltare de la Rio de Janeiro.