"Şi diavolii postesc, dar tot diavoli rămân". Explicaţiile unui preot privind Postul Mare
Părintele Ilie Cleopa, unul dintre marii duhovnici ai Moldovei, a predicat în dese rânduri despre importanţa postului pentru creştini. El a explicat de câte feluri este postul şi cum trebuie abordată această perioadă.
Părintele Cleopa a explicat în anul 1984, în cuvântul rostit la începutul Postului Mare, că postul este cea mai veche poruncă dată de Dumnezeu. Duhovnicul de la Sihăstria spune că această poruncă a reprezentat-o în fapt, interdicţia transmisă lui Adam de a mânca din pomul cunoştintei binelui şi răului din Rai, scrie adevărul.ro.
"De aceea nu figurează în cele zece porunci, că s-a dat mai înainte de cele zece porunci cu 4108 ani, cât a fost de la zidirea lumii până când s-a suit Moise pe Muntele Sinai să primească tablele Legii. Căci a zis Dumnezeu lui Adam în Rai", spunea părintele arhimandrit în urmă cu 32 de ani.
Părintele Cleopa explică apoi, folosindu-se de cuvântul Sfântului Vasile, care este rostul postului după greşeala făcută de Adam, cel ce a ignorat porunca divină: "Zice dumnezeiescul Vasile: Fiindcă n-am postit, am ieşit din Rai şi am fost izgoniţi de acolo. Să postim ca să intrăm iar în Rai".
În cuvântarea din 1984, stareţul mănăstirii Sihăstria a explicat că postul este de două feluri: trupesc şi duhovnicesc.
"Post trupesc, când cineva posteşte să nu mănânce mult, să nu bea mult şi se înfrânează de anumite mâncăruri: de carne, de brânză, de ouă, de lapte, de untdelemn şi de altele. Şi când cineva se înfrânează cu curăţie trupească. Cei căsătoriti trebuie să ducă viaţa curată şi cinstită", a explicat părintele Cleopa.
Despre postul duhovnicesc, Ilie Cleopa spune că este mult mai înalt decât cel trupesc: "Nu ajută nimic postul trupesc fără cel duhovnicesc. Şi diavolii postesc şi niciodată nu mănâncă, nici nu beau, dar tot diavoli sunt. Nici nu se însoară, nici nu se mărită, dar tot diavoli sunt, pentru că au inima înaltă, plină de mândrie înaintea lui Dumnezeu. Şi Solomon zice: Necurat este înaintea Domnului tot cel înalt cu inima şi viclean, aşa cum sunt diavolii".
Credincioşilor martori la cuvântarea din urmă cu mai bine de 30 de ani, duhovnicul le-a spus în ce constă postul duhovnicesc:
"Postul duhovnicesc este acesta: să postim şi cu limba, să postim şi cu ochii. Limba să nu vorbească minciuni, nedreptăţi şi cuvinte putrede şi stricăcioase; ochii să nu privească cele spre sminteală; urechea să se înfrâneze de a auzi cântece lumeşti şi de alte feluri; mâna să postească, să nu iscălească zapise nedrepte sau pâră, sau să fure ceva, sau să bată pe cineva, sau să facă altă nedreptate cu mâna. Piciorul şi el trebuie să postească. Să nu mergem acolo unde sunt păcate, să nu ne ducă la răutăti şi la fărădelegi", a menţionat părintele.
Ca să explice importanţa postului, părintele Cleopa aduce aminte că şi sfinţii au postit la vremea lor: "Cei mai mari sfinţi ai lui Dumnezeu au postit foarte mult. Moise a postit 40 de zile şi 40 de nopţi când a primit Tablele Legii; Ilie iarăşi a postit şi a legat cerul 3 ani şi şase luni; Daniel a postit în groapa leilor şi dinţii lor nu s-au atins de dânsul. Proorocul David auziţi ce zice".
Citeşte şi: E UN MARE PĂCAT! Trei GREȘELI pe care le fac toți în Postul Paștelui
PUBLIKA.MD menţionează că postul Paștelui, numit în tradiția populară și Postul Mare sau Postul Păresimilor, este cel mai lung post de peste an, întinzându-se pe o perioadă de șapte săptămâni. Postul Paștelui precede sărbătoarea Învierii Domnului, fiind un post greu și aspru, mai ales în ultima săptămână, denumită Săptămâna Patimilor.
- SFATURI de la un PREOT ÎNŢELEPT! Ce ai şi ce nu ai voie să faci în Postul Paştelui
- Postul Mare reprezintă postul sufletului. De ce durează 40 de zile şi ce trebuie să facă creştinii
- Postul Paștelui. Recomandările Bisericii pentru creștinii ortodocși în cel mai lung și aspru post
- Este un mare păcat! Greşeala pe care o fac unele persoane în Postul Paştelui
- Tradiţii şi superstiţii în Postul Paștelui. Tot ce trebuie să știe un creștin ortodocs care ține post
- E UN MARE PĂCAT! Trei GREȘELI pe care le fac toți în Postul Paștelui