Noi bănuiţi în dosarele fraudelor de la BEM! Patru persoane au fost citate pentru audieri
Un vicepreşedinte al Consiliului de administraţie al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare şi un membru al acesteia, precum şi doi membri ai CA al Băncii de Economii, au fost citaţi pentru audieri de procurorii anticorupţie.
Potrivit procurorilor, persoanele vizate au fost citate pentru a li se aduce la cunoştinţă ordonanţa de bănuit în comiterea infracţiunii de neglijenţă şi, respectiv, abuz în serviciu.
Funcţionarii CNPF sunt cercetaţi în cadrul investigaţiei extinse şi sunt bănuiţi că au comis neglijenţă la votarea modificărilor în Registrul de Stat al Valorilor Mobiliare, fapt care a condus la înregistrarea emisiei suplimentare de acţiuni la Banca de Economii.
Obiectul investigaţiilor procurorilor sunt fraudele din sectorul bancar comise în diverse perioade ale administrării instituţiei financiare, persoanele care au realizat această administrare, dar şi acţiunile/inacţiunile autorităţilor şi instituţiilor publice de diferit rang.
Pe de altă parte, alţi doi membri ai Consiliului de administraţie al BEM au fost audiaţi în cadrul dosarului ce vizează devalizarea băncii. Aceştia sunt bănuiţi de abuz în serviciu, soldat cu cauzarea unor prejudicii în proporţii deosebit de mari instituţiei bancare.
În cadrul acestui dosar, investigaţiile procurorilor vizează foşti preşedinţi ai consiliilor de administrare a băncilor, actuali şi foşti membri ai Consiliilor, dar şi agenţi economici care au beneficiat de creditele, acordate cu pretinse încălcări.
Până în prezent, procurorii au efectuat un şir de acţiuni de urmărire penală, inclusiv percheziţii şi arestări, iar la această etapă 10 persoane au statut de învinuit, inclusiv fostul preşedinte al CA al BEM, Ilan Şor.