Președintele Barack Obama, ținta unor CRITICI DURE în Arabia Saudită
Barack Obama a devenit ținta unor critici dure, din partea Arabiei Saudite, aliat istoric al Statelor Unite, după ce a făcut o serie de declarații controversate în adresa politicii externe a acestui stat, scrie agerpres.ro.
Potrivit unor experți această tensionare a relațiilor americano-saudite ar putea umbri vizita șefului statului american la Riad, preconizată pentru luna viitoare.
Această furtună de reacții negative survine după publicarea unui amplu articol în revista americană The Atlantic care detaliază doctrina diplomatică a președintelui Obama și include critici la adresa regatului saudit, cu care Washingtonul are "o relație specială" de peste 71 de ani.
Barack Obama le reproșează saudiților că ar fi încercat să influențeze alte țări musulmane, în special Indonezia, exportând 'wahhabismul', interpretarea lor asupra islamului.
În opinia președintelui american, regatul sunnit trebuie să 'împartă' Orientul Mijlociu cu Iranul șiit, rivalitatea dintre cele două țări conducând la războaie și provocând haos în special în Siria, Irak și Yemen.
Furioși, comentatori saudiți au reacționat ferm, în primul rând, fostul șef al serviciilor de informații, prințul Turki Al-Faisal, un membru al familiei regale care a deținut de asemenea funcția de ambasador la Washington.
"Ne-ați acuzat de instigare la conflicte confesionale în Siria, Yemen și Irak. Ne-ați lansat o insultă cerându-ne să ne înțelegem cu Iranul, o țară despre care ați afirmat, până acum, că susține terorismul", a adăugat el.
Editorialistul saudit Abdel Rahmane al-Rached a scris în legătură cu această chestiune o serie de articole în cotidianul Asharq Al-Awsat.
El a afirmat că "sinceritatea lui Obama a provocat nemulțumirea prietenilor săi, nu numai pe cea a Arabiei Saudite, ci de asemenea pe cea a Marii Britanii, Turciei și Israelului", toate fiind menționate de The Atlantic ca subiecte de nemulțumire și dezamăgire pentru președintele american.
Totodată, Barack Obama s-a declarat "mândru" de decizia sa de a nu interveni militar în Siria, chiar dacă l-a avertizat pe președintele Bashar al-Assad că utilizarea armelor chimice încalcă "linia roșie".
În opinia editorialistului saudit, această schimbare "a devenit cel mai bun exemplu al pierderii credibilității Statelor Unite".