Atentatele din Belgia au ridicat NUMEROASE ÎNTREBĂRI în privinţa securităţii în capitala simbolică a UE
Atentatele de la Bruxelles au ridicat numeroase întrebări în privinţa securităţii în capitala simbolică a Uniunii Europene. Într-un oraș în care serviciile de pază și protecție au atribuţii bine definite, teoriștii au reușit să lovească în puncte cheie ale capitalei Belgiei - aeroportul Zaventem și stația de metrou Maelbeck, aflată la doi pași de instituțiile europene, scrie Digi24.ro.
Cartierul General al NATO, sediul Comisiei Europene, clădirea în care se reunesc şefii de stat si de guvern din Uniunea Europeană şi Parlamentul European sunt instituţii considerate simboluri pentru cultura euroatlantică. Asta le transformă în ţinte pentru terorişti.
Bruxelles este unul dintre orașele cele mai importante din Europa în ceea ce privește numărul și importanța personalităților care își desfășoară activitățile aici. De aceea, securitatea este împărțită pe mai multe ramuri și ar trebui să acopere toate unghiurile posibile în ceea ce privește potențialele pericole. Asta, cel puțin pe hârtie.
Pe lângă instituţiile comunitare, sunt peste 5.000 de agenţii şi companii internaţionale care au sediul în capitala Belgiei, iar numărul personalului diplomatic acreditat aici e impresionant - 65.000 de persoane.
De protecția instituțiilor europene și internaționale se ocupă așa numitul centru de criză. Un serviciu înființat în 2003 care are obligația de a asigura paza personalităților și instituțiilor europene.
Prin criză nu se înţelege neapărat un atentat terorist, ci toate evenimentele majore care implică prezenţa şefilor de stat, de guvern, miniştri şi aşa mai departe. Această divizie are și datoria de a preveni orice fel de pericole care ar putea afecta instituțiile europene și internaționale și personalitățile care se deplasează la Bruxelles.
Și familia regală are parte de propriul serviciu de protecție. Detașamentul de securitate este o structură înființată de poliția federală, însărcinată să asigure paza și să apere familia regală, palatul regal, dar și personalul de-acolo.
În ceea ce priveşte siguranţa locuitorilor din Bruxelles şi a turiştilor, aceasta cade în sarcina poliţiei. 2.600 de agenţi răspund de liniştea a peste 1.200.000 de oameni
Blamate după atentate, pentru că n-au anticipat pericolul reprezentat de situaţia din cartiere precum Molenbeek, serviciile secrete au invocat lipsa de personal şi de mijloace.