Patronii de la clubul Colectiv scapă definitiv de arestul la domiciliu
Tribunalul București a respins definitiv, luni, cererea Parchetului General de prelungire cu 30 de zile a măsurii arestului la domiciliu pentru patronii clubului Colectiv - Alin George Anastasescu, Paul Gancea și Costin Mincu, aceștia urmând să fie cercetați în libertate sub control judiciar, scrie agerpres.ro.
Tribunalul a respins o contestație a Parchetului și a menținut decizia Judecătoriei Sectorului 4, instanță care a dispus pe 22 martie ca patronii de la Colectiv să fie cercetați sub control judiciar.
De asemenea, judecătorii au revocat măsura arestului la domiciliu și pentru reprezentanții firmei de artificii — Daniela Niță (administrator), Cristian Niță (director) și Viorel Zaharia (pirotehnist), care vor fi cercetați și ei sub control judiciar.
Pe timpul cât se află sub control judiciar (60 de zile), patronii de la Colectiv trebuie să respecte mai multe obligații: să se prezinte la Parchet sau în instanță ori de câte ori sunt chemați; să informeze organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței; să se prezinte la Secția de Poliție în raza căreia își au domiciliul (George Anastasescu — Secția 2 Poliție, Paul Gancea — Secția 16 Poliție, Costin Mincu — Secția 22 Poliție); să nu se apropie de ceilalți, de alți participanți la comiterea infracțiunilor și de martorii din dosar și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect, pe nicio cale. De asemenea, ei nu au voie să părăsească teritoriul României fără încuviințarea judecătorilor.
Cei trei patroni de la clubul Colectiv sunt cercetați penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, fiind eliberați din arest preventiv la sfârșitul lunii decembrie 2015, după ce au stat aproape două luni după gratii.
Procurorii de la Parchetul General susțin că incendiul de la Colectiv s-a produs ca urmare a faptului că persoanele care aveau în administrare spațiul respectiv au încurajat și permis accesul unui număr de oameni mult peste limita admisă a clubului, în condițiile în care nu era prevăzut cu mai multe căi de evacuare în caz de urgență, precum și desfășurarea unui spectacol cu efecte pirotehnice (foc de artificii) în incinta acoperită a clubului, în condițiile amenajării interioare improprii unor astfel de activități, caracterizate prin existența unor materiale ușor inflamabile, montate cu încălcarea dispozițiilor legale și pentru evitarea costurilor suplimentare (obiecte de decor și pentru izolare fonică pe stâlpii de susținere, pereți și tavan, respectiv perete antifonat), cu consecința morții și vătămării corporale a mai multor persoane aflate în local.
- O funcţionară din Direcţia Autorizare în Construcţii a Primăriei Capitalei, ARESTATĂ pentru 25 de zile
- #COLECTIV. Ce se va întâmpla, la patru luni de la tragedie, în fața clubului "morții"
- #Colectiv. Un minut şi o secundă. Cea mai sângeroasă tragedie a României contemporane (VIDEO)
- MANDAT de arest pe numele procurorului, reținut pentru luare de mită
- S-a stins din viaţă încă o victimă de la clubul Colectiv. Numărul morţilor a ajuns la 64
- Galerie FOTO. Cum arăta clubul Colectiv după incendiu