Parodie voleibalistică. Scott Sterling a încasat câteva mingi în figură
Scott Sterling este cel mai tare jucător de volei din lume. Acesta a jucat mai mult cu faţa decât cu mâinile în finala Campionatului Statelor Unite ale Americii rezervat universităţilor.
Sterling a primit câteva lovituri consecutive în plină figură şi a fost scos cu targa de pe teren. Din fericire, sportivul nu a avut de suferit, deoarece a fost eroul unei parodii.
Conform scenariului, Scott Sterling evoluează la Universitatea din Yale, iar în finală această echipă a întâlnit-o pe cea din Carolina de Nord. Campioana s-a decis în setul cinci. La scorul de 13-14 în defavoarea formaţiei sale, Scott Sterling a salvat o minge cu faţa și a egalat scorul.
Sterling şi-a ajutat echipa şi la următorul punct, iar echipa universităţii Yale a trecut în avantaj, 15-14.
Astfel, formaţia lui Yale a mai avut nevoie de un singur punct pentru a deveni campioană. Sterling a avut cinci intervenţii salvatoare, iar cu ajutorul coechipierilor săi a adus punctul decisiv.
După ce a câştigat titlul în Campionatul Universitar, Scott Sterling a fost luat cu targa, însă nu a ajuns la spital. Acesta a fost purtat pe braţe de suporteri.
Din fericire, Scott Sterling este eroul unui scenariu realizat de o companie din Statele Unite, aşa că accidentările lui Sterling au fost doar regizate.