PLANURILE jucătorului moldovean Alexandru Dedov, după ce ASA Târgu Mureş a fost PENALIZAT de UEFA
Fotbalistul moldovean Alexandru Dedov nu va juca cu actualul său club, ASA Târgu Mureş, în cupele europene inter-cluburi care vor lua startul în această vară.
Vicecampioană a României, ASA Târgu Mureș, a fost exclusă pentru un sezon din cupele europene din cauza încălcării reglementărilor financiare impuse de UEFA. Pe lângă gruparea mureșană, pentru aceeași vină au fost sancţionate și Dnipro Dnipropetrovsk din Ucraina cu Inter Baku din Azerbaidjan.
Forul european a precizat că interdicţiile vor fi aplicate începând cu primul sezon în care cluburile în cauză vor obține din punct de vedere sportiv dreptul de a juca în cupele europene. Sancţiunea este valabilă pentru următoarele trei campanii continentale.
"Este o veste foarte rea pentru noi, jucătorii, conducerea. Desigur nu m-am aşteptat, pentru că am venit încoace, pentru că erau planuri foarte mari, obiectivele puse de conducere erau din cele mai înalte. Niciodată nu am crezut că vom ajunge în ziua în care conducerea vrea să bage clubul în insolvenţă", a spus Dedov.
Recent, reprezentanții ASA Târgu Mureş au anunţat că gruparea va intra în procedura de insolvenţă şi că speră ca în trei ani să găsească soluţii pentru evitarea falimentului şi menţinerea echipei în prima ligă valorică.
Jucătorii formaţiei ASA Târgu Mureş nu şi-au ridicat salariile de o perioadă îndelungată de timp. Contractul internaționalului moldovean Alexandru Dedov expiră în vară.
Potrivit mijlocaşului naţionalei Moldovei, deocamdată el nu s-a decis dacă își va continua sau nu cariera la clubul târg-mureșean.