Acordul UE - Ankara: Primii 131 de imigranţi au plecat din Grecia spre Turcia
Primele două feriboturi cu 131 de imigranți la bord s-au îndreptat în acestă dimineață din Grecia către Turcia. Acțiunea are loc ca urmare a Acordului încheiat între Uniunea Europeană și Ankara, care prevede returnarea a aproximativ 750 de imigranți în Turcia.
Purtătoarea de cuvânt a agenției europene pentru controlul frontierelor, Ewa Moncure, a declarat că totul decurge conform planului.
"Peste 68 de migranți au urcat pe un feribot și 63 pe altul. Cei mai mulţi sunt din Pakistan, dar și din Bangladesh. Au fost însoțiți de ofițeri de la Frontex. Procedura s-a desfășurat calm și totul a fost foarte ordonat", a declarat purtătoarea de cuvânt Frontex, Ewa Moncure.
Potrivit documentului semnat la Bruxelles, orice imigrant care trece ilegal din Turcia pe insulele elene va fi întors din drum.
Iar pentru fiecare sirian returnat Turciei, un altul va fi relocat din această ţară în statele Uniunii Europene.
Pentru faptul că le taie calea refugiaților spre Occident, Ankara va primi șase miliarde de euro.
- "ERA ÎNGROZITOR!" Un ambasador s-a aflat la câțiva metri de explozia de la Ankara
- MESAJ DUR! Îndemnul UE pentru statele membre după un raport alarmant al ONU
- Summit EXTRAORDINAR între Turcia şi Uniunea Europeană. O nouă TENTATIVĂ de a tranşa criza migranţilor
- Austria cere înăsprirea controalelor la frontiere, chiar și pentru cetățenii UE. Iată motivul
- Sute de migranți au sosit pe mare în Grecia în ultimele 24 de ore
- Sute de imigranţi vor fi întorşi în Turcia. Intră în vigoare acordul încheiat între UE şi Ankara