DATE ALARMANTE: Numărul mondial al pacienților cu diabet a crescut de patru ori în ultimii 35 de ani
Circa 422 milioane de adulți din întreaga lume suferă de diabet, de patru ori mai mult decât în anul 1980, potrivit primului raport privind cazurile de diabet la nivel mondial publicat miercuri de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), care subliniază "amploarea enormă" a acestei boli cronice al cărei progres este legat în special de flagelul în creștere al obezității, scrie agerpres.ro.
"Diabetul progresează. Nu mai este o maladie predominantă din țările bogate, diabetul fiind în creștere necontenită peste tot, însă într-o manieră mai accentuată în țările cu venituri medii", a afirmat directorul general al OMS, Margaret Chan.
La nivel global, OMS estimează că 422 de milioane de adulți aveau diabet în anul 2014, comparativ cu 108 milioane în anul 1980.
În 2012, diabetul a ucis 1,5 milioane de oameni din întreaga lume, la care trebuie adăugate cele 2,2 milioane de decese cauzate de boli legate de diabet, ceea ce duce la un total de 3,7 milioane de decese.
OMS prevede că în 2030 diabetul va fi a șaptea cauză de deces în lume.
Mai mult de jumătate dintre diabeticii din lume trăiesc în Asia de Sud-Est și în regiunea Pacificului, unde obiceiurile alimentare s-au schimbat în ultimii an.
Studiul a OMS a denunțat "pierderile economice considerabile" legate de diabet, atât pentru persoanele afectate de această boală, cât și pentru sistemele de asigurări de sănătate.
Diabetul este o boala cronică gravă care apare atunci când pancreasul nu produce suficientă insulină (hormonul care reglează concentrația de zahăr din sânge) sau în cazul în care organismul nu utilizează în mod corespunzator insulina pe care o produce.
Potrivit OMS, insulina, care este principalul tratament pentru diabet, rămâne un produs farmaceutic greu de obținut.
Potrivit agenției ONU, insulina și medicamente antidiabetice orale nu sunt în general disponibile în unele țări sărace. Mai mult decât atât, medicamentele esențiale pentru controlul diabetului, cum ar fi cele utilizate pentru scăderea tensiunii arteriale, sunt rareori disponibile în aceste țări și în cele cu venituri medii.
OMS solicită statelor membre să acorde o atenție specială diabetului și să pună în aplicare planuri naționale de luptă împotriva diabetului zaharat, mai ales pentru a permite accesul la insulină la un preț accesibil.
Organizația a subliniat "enorma amploare a problemei diabetului", dar și "posibilitatea inversării tendințelor actuale" și a cerut statelor sale membre să elaboreze planuri naționale pentru combaterea acestei boli.
OMS insistă pe necesitatea descurajării consumului de tutun și de produse alimentare dăunătoare pentru sănătate și de încurajare a exercițiilor fizice regulate.
OMS consacră diabetului următoarea Zi Mondială a Sănătății, marcată la 7 aprilie 2016. Organizația subliniază că, într-o mare proporție, cazurile de diabet pot fi prevenite. Experiența a arătat că măsuri simple de modificare în stilul de viață pot fi eficiente în prevenirea sau întârzierea diabetului zaharat de tip 2. Menținerea unei greutăți normale, practicarea exercițiilor fizice cu regularitate și o alimentație sănătoasă pot reduce riscul de diabet.
De asemenea, ONU amintește că diabetul poate fi tratat, poate fi controlat și gestionat pentru a preveni complicațiile. Un acces mai bun la diagnostic, la învățarea auto-îngrijirii și la tratamente accesibile sunt elementele determinante ale răspunsului la boală.
- Obezitatea, dizabilitate în UE. Angajatorii vor oferi anumite condiţii oamenilor supraponderali
- "Mâncăm de toate, ca la moldoveni". Criza mondială a obezităţii ameninţă şi ţara noastră
- Tot mai mulţi moldoveni suferă de diabet zaharat! Medicii explică tendința negativă
- Semne şi simptome ale diabetului. Dacă şi tu păţeşti asta, mergi de urgenţă la medic
- FACILITĂŢI pentru diabetici. Nu vor mai trebui să vină la Chişinău pentru ASTA
- Veste bună pentru diabetici! Bolnavii au așteptat această schimbare de mult timp