Medicamente de contrabandă. Ce au făcut vameşii pentru a descoperi produsele ascunse
Inspectorii postului vamal intern de control Hârbovăț au contracarat o tentativă de contrabandă cu medicamente în cantități comerciale. Lotul a fost ascuns pentru a nu fi supus controlului vamal.
La data de 6 aprilie, pentru efectuarea controlului s-a prezentat un microbuz care se deplasa pe ruta Bender-Chişinău.
Conform procedurii legale, colaboratorii vamali au oferit şoferului şi pasagerilor declaraţiile vamale pentru a indica mărfurile deţinute şi transportate, iar aceştia au declarat organului vamal doar bunuri personale.
Însă în urma efectuării controlului fizic al unității de transport, angajații vamali au depistat printre lucrurile personale o cutie în care se aflau 122 cutii și fiole de Analgin, Riboxin, Viferon, Eufelin, Menovazin, Dimedrol, Carboxilaz ș.a.. Şoferul, un locuitor al or. Bender în vîrstă de 45 ani, nu a putut prezenta actele de rigoare asupra lotului de medicamente.
Marfa nu a fost declarată conform prevederilor legale, produsele medicamentoase fiind camuflate în vederea transportării ilicite.
Pentru ilegalitățile comise, autoritatea vamală a procedat la reținerea marfii în vederea confiscării, făptașul riscând o amendă contravențională.