ÎNGRIJORĂTOR! Cel puțin patru copii și-au pierdut viața în explozia unei mine în nordul Siriei
Cel puțin patru copii au murit și șase au fost răniți, sâmbătă, în explozia unei mine amplasate de luptători ai grupării teroriste Stat Islamic (SI) în nordul Siriei, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), explozia a avut loc la periferia orașului Kobane, aflat la frontiera cu Turcia, în nordul extrem al provinciei siriene Alep. OSDO a menționat că era vorba despre un dispozitiv exploziv amplasat cu câteva luni în urmă în această zonă, scena unor lupte dure între jihadiști și forțele kurde siriene.
În septembrie 2015, Stat Islamic a început o ofensivă de preluare a controlului asupra orașului Kobane, una dintre principalele enclave kurde din Siria, și chiar a reușit să pătrundă în oraș și să controleze o parte din urbe.
La capătul a peste patru luni de luptă, principala miliție kurdo-siriană, Unitățile de Protecție a Poporului, a reușit să-i alunge pe jihadiști din Kobane, cu sprijinul coaliției internaționale anti-SI, condusă de SUA.