Uniunea Europeană va propune regim fără vize pentru Ucraina
Comisia Europeană va propune, în această lună, acordarea regimului liberalizat de vize pentru Ucraina. Asta în ciuda votului negativ al olandezilor față de Acordul de Asociere al acestei țări cu Uniunea Europeană.
Potrivit unui oficial european, citat de Reuters, documentul va include o clauză ce va permite ca regimul de vize să fie suspendat în cazul unei creșteri bruște a imigranților. Pentru a intra în vigoare, propunerea trebuie aprobată cu o majoritate calificată de statele membre UE și de Parlamentul European.
În urma referendumului din Olanda, de săptămâna trecută, peste 61 la sută dintre alegători s-au pronunțat contra Acordului de Asociere dintre Ucraina şi UE. Chiar dacă plebiscitul a avut un caracter consultativ, oficiali de la Haga au respins posibilitatea unei ratificări a acestui document în forma sa actuală.